AMAZING OCEANIA: Insula pustie unde traieste Mos Craciun

Mos Craciun exista, va jur cu mana pe inima. Nu traieste in Laponia, asta e o dezinformare grosolana. Nici n-ar avea motive. Tu, daca ai fi celebru si iubit in toata lumea, ti-ai face casa langa Cercul Polar? Pai normal ca nu. Mos Craciun exista si traieste pe o insula paradisiaca din pacifica Tonga, impreuna cu o sotie si 4 copii cuminti.

Un loc ales la feeling. Vreme urata in Tonga. Mai multi binevoitori ne avertizeaza.

Acum doua luni si jumatate, pe cand planificam calatoria in Pacific, am dat peste un anume Blue Lagoon Resort. Numele nu spunea prea multe; Lagune Albastre au aparut cu milioanele de cand cu filmul omonim. Site-ul - cat se poate de basic - nu dadea nici el prea multe indicii referitoare la mood-ul locului respectiv. Am zis "hai, totusi, sa vedem". Din cauza celor 12 ore diferenta de fus orar dintre Romania si Regatul Tonga, procesul de rezervare a durat aproape doua saptamani. Eu scriam luni, ei imi raspundeau miercuri si tot asa. Am tinut corespondenta cu un domn (sau doamna?) pe nume Feleti Pott. Ce nume pot sa aiba si localnicii astia, mi-am zis...

O luna mai tarziu, aterizam pe insula principala din Vava'u, cel mai frumos arhipelag tongan. Primele zile au fost groaznice: vant, nori si ploaie. M-am speriat: asa o fi in Tonga tot timpul? Cum nu aveam ce face, imi ardeam ziua la Aquarium Cafe, o terasa tinuta de doi americani tineri si amabili. Aveau breakfast bun si una dintre cele mai bune conexiuni de internet din tot regatul. Cafeneaua era tot timpul plina de yachties, veniti dinspre California sau Tahiti, care opresc in Tonga o vreme inainte de a pleca mai departe catre Fiji, Vanuatu, Noua Caledonie si Asia de Sud-Est.

"Mergeti la Blue Lagoon???" exclama Lisa, patroana cafenelei, intr-o discutie in care impartaseam planuri de vacanta. Zic "Da, e frumos acolo?"

"De frumos e foarte frumos, e superb, dar proprietarul..."

"Ce e cu proprietarul?"

"Sa zicem ca are un simt al umorului ceva mai special".

Asta a fost doar primul avertisment. In cele 5 zile petrecute in port, am auzit tot felul de aluzii la faptul ca "Feleti" nu e chiar in toate mintile. "Are un simt al proprietatii foarte accentuat" imi zice cineva. "Aveti grija sa nu-l enervati", aud de la altul. "Au fost cazuri in care si-a gonit turistii de pe insula!"

Mai sa fie, al naibii soi de om tonganul asta. Slava Domnului ca inca nu a impuscat pe careva. Sa fac cumva sa nu fiu eu primul.

Vine si ziua plecarii spre Blue Lagoon Resort. Stabilim prin statie sa fim luati chiar de la Aquarium. Foiata, insula pe care se afla resortul, e la doua ore de mers cu barca. La 12 fix, conform intelegerii, ne infiintam la Aquarium cu arme si bagaje, gata sa traversam oceanul daca e nevoie, numai sa ajungem pe edenica insulita.

Polinezianul blond. Cu coaja de nuca pe ocean. O zi ploioasa la Bremen.

"Uite...domnul ala de acolo e Feleti" imi zice Lisa. "Care dintre ei?" "Ala cu barba". La o masa, printre altii, sedea un barbat masiv, la vreo 50 de ani, cu parul si barba blonde. "Ala blond? Pai nu e tongan???" intreb eu, derutat. "A, nu, nu ti-am zis...e german. Sotia lui e localnica. Uite-o acolo, langa el, bea cafea"

Un tongan tzacanit mai era cum mai era. Dar un neamtz? Astia pot fi nebuni profesionisti, scoliti in laboratoarele europene, care au daruit lumii cei mai zarghiti oameni din istorie. Oops...aveam de stat o saptamana in Foiata, impreuna cu un neamtz "cu simt al umorului", pe o insula pustie, cu 15 kilometri de ocean de jur imprejur. AmazingRace, fir-ar sa fie.

Primul lucru pe care l-am observat la Feleti Pott - in afara de barba si parul blonde - a fost modul special in care amesteca engleza cu germana. Zicea "Aber" in loc de "But", "Maan" in loc de "Man" si "Mit" in loc de "With" (dusa pana la "Mitout" in loc de "Without").

"Mit this boat we go slow, aber we go safe" incearca el s-o linisteasca pe Crina, schimbata la fatza de viziunea barcutei vechi de lemn care, ca sa ajunga in Foiata, trebuia sa iasa in ocean deschis.

Pe masura ce ne indepartam de port, valurile cresteau in inaltime. M-am linistit uitandu-ma la calmul pe care Feleti si doi dintre baietii sai il afisau. Cei doi se urcasera pe acoperisul barcii si dormeau. Feleti isi studia o unghie. Pe bancheta barcii erau asezate 3 cartoane de oua. "For your breakfast, palangi!", ne explica el. "Palangi" este cuvantul pe care il folosesc polinezienii atunci cand se refera la noi, oamenii albi din vest. Termenul contine o oarecare doza de ironie pe care tonul lui Feleti n-a mascat-o deloc. Dimpotriva.

Am ajuns in insula dupa doua ore - "slow aber safe" - pe jumatate uzi de la stropii pe care carena barcii ii scotea din apa la fiecare val. N-a fost chiar atat de rau, pana la urma.

Foiata arata spectaculos. In afara de Feleti, de familia lui si de turisti, nu mai traieste nimeni aici. Nici n-ar avea unde. Foiata are 500 de metri lungime si 100 de metri latime. In afara de cele 7 fale-uri (bungalowuri traditionale) si de restaurant, restul insulei e acoperit de jungla densa. In fata plajei se intinde o laguna de un albastru perfect, pe care Foiata o imparte cu alte 2 insule: Fulifuka si Fofoa. Fulifuka e nelocuita. Pe Fofoa traiesc o duzina de capre pe care cineva le-a adus aici la pascut si a uitat de ele. Atat despre insula; am facut poze tocmai ca sa scriu mai putin :-) Inapoi la Mos Craciun.

Pe Feleti Pott il cheama, de fapt Friedrich. "Tonganii nu pot sa-mi pronunte numele corect. Lor le suna a Feleti. Feleti azi, Feleti maine, am decis sa-mi schimb numele, ca ii corectam in zadar."

"Cum ai ajuns aici, un neamt ratacit in mijlocul Pacificului?"

"Intr-o zi eram acasa, in Bremen, si ma uitam pe fereastra. Ploua, cerul era negru de nori. M-am uitat la oamenii care asteptau in statia de autobuz zgribuliti, cu privirile in pamant. Nu era nici un zambet prinprejur pe raza de un milion de kilometri. Maan, ce tristete...In momentul ala mi-am zis gata! vand tot ce am si plec naibii de-aici".

Friedrich "Feleti" Pot si-a pus ideea in aplicare. A vandut putinul pe care-l avea, a renuntat la job, si-a luat un bilet de avion si a plecat. A stat ceva timp in Hong Kong, apoi s-a mutat in Auckland. Nu i-a placut nici aici. "Maan, I hate the Kiwis! They're very ugly people". Dupa cateva zile, aveam sa pricep ca "ugly" in feletiana inseamna "uracios, nesuferit".

"Pai si din ce traiai, Feleti? Aveai asa multi bani pusi deoparte?"

"Nu, n-aveam. Munceam. Eu sunt de meserie bucatar. Spre norocul meu, am terminat scoala de chefs la Heidelberg, care e numarul 2 in lume. Daca te duci cu diploma de Heidelberg la orice restaurant din lume, esti angajat pe loc".

Ce pacat - ma gandeam - ca nu se intampla acelasi lucru daca arati diploma de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti...

O viata ca un best seller. Greu de ucis 1 si 2. Part of the deal. Bucatar pentru rege.

Fugind de "Ugly people", Feleti a ajuns in Tonga si s-a angajat imediat la cel mai luxos resort din regat, tot in Vava'u. Facand drumuri dese de aprovizionare in insula mare, s-a integrat incet-incet printre localnici. Dupa un timp a cunoscut-o pe Ma'ata, o tongana super-chic de care s-a indragostit ca un nebun si pe care, dupa o poveste ca-n filme, a luat-o de nevasta. Acum au impreuna 3 baieti si o fata din prima ei casatorie.

"Daca am scrie un roman despre povestea familiei noastre, ar fi best-seller international. Am trecut prin niste momente incredibile" spune Ma'ata.

Dupa ce s-au casatorit, Feleti si Ma'ata au decis sa deschida un resort pe una dintre insulitele pustii din Vava'u. Cum in Tonga nu poti cumpara pamant, au apelat la un intermediar care le-a facilitat un leasing. Au luat credit de la banci, au facut actele si s-au apucat de construit. Dupa ce totul a fost gata, a aparut primul moment incredibil: actele nu erau valabile. Intermediarul ii trasese pe sfoara. Nimic din ce construisera nu le apartinea. Au fost nevoiti sa plece si sa-si lase insula.

"Am ramas cu o datorie de 130.000 de dolari la banci. Mai aveam 10.000 pusi deoparte si am luat totul de la capat. Toti ma vedeau terminat" povesteste Feleti cu mandrie si naduf.

Feleti si Ma'ata au lasat balta tot ce construisera si s-au mutat pe Foiata. Unde, evident, nu era nimic. O bucatica din insula apartinea familiei Ma'atei, asa ca au putut-o trece pe numele lor. Pentru restul insulei n-au mai apelat la "ajutorul" intermediarilor, ci au facut totul singuri, cu legea-n mana. Apoi s-au apucat de construit.

Paranteza: decat sa te apuci sa transformi o insula pustie intr-un mediu locuibil, mai bine iti atarni o piatra de gat si te duci in vizita la pesti. De departe e un paradis. Cand te apropii, vezi iadul. Pe o insula pustie nu exista nimic utilizabil. Singura sursa de apa e ploaia, care vine cum vrea ea. Daca vrei sa produci curent, trebuie sa instalezi un sistem eolian, motorina e scumpa, greu de transportat si polueaza mediul. Cel mai apropiat punct de aprovizionare e la 10 mile, pe care le parcurgi in doua ceasuri daca vremea e frumoasa. Daca e urata, nu le parcurgi deloc. Esti prizonier aici cat vor stihiile. Jungla e dusmanoasa, o tai si ea creste la loc in cateva luni. Plus furtunile. Feleti si Ma'ata au reusit sa transforme si naravasa Foiata intr-un paradis. Cu numai 10.000 de dolari, multa munca si multa dragoste. Inchidem paranteza.

Al doilea moment incredibil din povestea lui Feleti a venit la 3 ani dupa deschiderea Foiatei catre public.

"Intr-o seara au anuntat pe statie ca vine uraganul. Aveam doi turisti aici. Le-am dat sa bea rom pana s-au facut praf si i-am culcat in cel mai adapostit fale, pe partea de insula unde nu bate vantul. La miezul noptii a venit furtuna. La 7 dimineata, cand a rasarit soarele si vantul s-a potolit, nu mai era nimic la locul lui. Jumatate din casute zburasera, restaurantul era facut praf, nici potecile nu se mai vedeau...maan, what a mess".

Ghici ce: au luat-o de la capat. Au reconstruit fale-urile distruse, de data asta amplasandu-le pe toate pe partea adapostita a insulei. Au reparat generatorul, instalatiile, au inlocuit tancurile de apa sparte, au schimbat tot ce se stricase si au mers inainte. "Si daca vine alt uragan ce faci?" "I'll do it and re-do it again. It's part of the deal of having your own private island".

Feleti e un bucatar extraordinar. N-am mancat in viata mea asa bunatati, in ciuda faptului ca aprovizionarea in Tonga e un cosmar; magazinele nu au decat conserve si ceva zarzavaturi vestejite. Cand nu are ingrediente pentru un fel anume, inoveaza. Daca iti zic ca am mancat ananas cu branza la cuptor si ca era fabulos, iti dai seama despre ce tip de bucatar vorbim. Ananas cu branza la cuptor...Nu ma mir ca pana si Regele Tongai vine sa manance la el cand are drum prin Vava'u. Asta e pe bune, verificata din 3 surse.

Acum sa nu-ti imaginezi ca am mancat doar ciudatenii pe-acolo. Cei 3 baieti ai lui Feleti sunt super-pescari. Intre 3 si 5 dupa-amiaza pleaca pe mare si se intorc cu exact atatia pesti cati sunt necesari pentru cina. Mai sunt si zile proaste cand nu prind nici un peste. "Oceanul asta nu mai are peste, daca poti sa crezi. Au pescuit japonezii tot...si ce le trebuia, si ce nu. Localnicii pleaca dimineata pe mare dupa peste pentru pranz si se intorc cu barca goala. E o crima ce se intampla aici" imi explica Feleti ultragiat pe buna dreptate.

Reguli pe o insula pustie. Cele mai scumpe papaya din lume. Mortul de pe plaja. Cum sa-ti cresti copiii in the middle of nowhere.

Dupa 3 zile petrecute in Foiata, nu descoperisem inca nimic "ciudat" la gazda noastra. Da, avea un simt mai aparte al umorului, in sensul in care, cand intrebam "ce mancam diseara?" el raspundea "supa de pui de broasca testoasa si sirena impanata cu delfin". Da, avea un simt pronuntat al proprietatii, pentru ca nu statea o secunda fara sa repare, construiasca sau imbunatateasca ceva. Omul avea pana si antena wireless pe insula! Si da, gonise turisti de pe insula de mai multe ori, dupa cum urma sa-mi povesteasca.

"O insula e ca o casa. Cand intri intr-o casa, spui mai intai buna ziua, te stergi pe picioare si, daca ti se permite, intri. Nu dai buzna incaltat si nu-ti faci nevoile in mijlocul sufrageriei. Cei mai rai sunt astia cu yachturile. Maan, sunt niste mari magari"

Cu cateva luni in urma, un yacht a ancorat in laguna. Din el au coborat 4 pasageri (un domn si 3 doamne), au urcat in salupa si au debarcat pe plaja alba a Foiatei. Feleti ii urmarea cu binoclul. Cei 4 au intrat in jungla, au dat peste mica livada a lui Feleti, au cules 3 fructe de papaya si le-au dus in barcuta. Apoi au urcat la restaurant, unde barbatul a comandat o bere. Feleti nu le-a zis nimic. Cand le-a adus nota, cei 4 au sarit in sus:

"Cum sa coste o bere 156 de panga? Esti nebun, domnule?"

"A, nu... V-am pus pe nota o bere de 6 panga si 3 papaya de 50 de panga fiecare. Baietii mei sunt la voi la barca. Daca nu platiti, o confiscam in loc de bani".

Barbatul a platit, apoi s-a dus la politie in insula mare si a reclamat toata tarasenia. Seful de post a ascultat atent, a notat, apoi a zis:

"Hm...nu stiu ce se intampla cu Feleti..."

"Asa-i? Nu ca am dreptate?" s-a infoiat reclamantul.

"Nu, nu e asta...continua politistul...dar ultima oara cand am avut o situatie similara a cerut 60 de panga pentru o papaya. Dumneavoastra v-a facut discount."

Ce alte nebunii mai face Feleti? Ascult-o pe asta.

"Am cumparat pentru baieti o trusa de efecte speciale ca cele care se folosesc in filme. Ne distram grozav cu ea. Intr-o zi, se opreste alt yacht in laguna si vad ca se apropie o barcuta cu vreo 5-6 oameni. Iau repede trusa, scot din ea un pumnal fals si niste sange artificial. Imi infing pumnalul in gat si ma stropesc tot cu sange, apoi ma asez lat pe plaja si astept sa vad ce se intampla. Vizitatorii se apropie de plaja, coboara, fac cativa pasi, ma vad, tipa si o tulesc inapoi la yacht. Astia-s oamenii."

Am tot amintit de baietii lui Feleti. Ti-i imaginezi deja niste voinici cat palmierul, viteji, fibrosi, capabili sa inoate ca pestii si sa zboare ca pescarusii. Cam asa sunt, cu precizarea ca au 10, 11 si 14 ani. Otto, Heinrich si Ulrich au nume nemtesti, tata neamt, dar vorbesc intre ei tongana si se poarta ca niste adevarati oameni ai oceanului. A, nu te gandi ca sunt salbatici. Copiii astia mi-au spus fara vorbe adevarul despre tatal lor.

Sunt extrem de respectuosi, de bine educati, stiu engleza, citesc, se joaca pe computer, navigheaza pe internet, ca orice copil normal din lumea asta. Fiecare are laptopul lui personal. Seara, restaurantul arata ca un internet cafe. Feleti si Ma'ata au inteles riscul izolarii culturale si sociale a copiilor si au facut tot ce le-a stat in putere sa-i pregateasca pe baieti pentru "lumea civilizata". Copiii se duc la scoala din insula mare de luni pana vineri, iar in week-end ajuta pe insula mica. Ulrich - cel mai mare si mai puternic - e capitan de barca si tehnician sef. Heinrich face curat in camere impreuna cu sora lui. Otto ajuta la bucatarie. Intr-o seara ne-a servit cu prajituri facute chiar de el, dupa o reteta proprie. Pustiul are talent.

Am stat mult cu copiii. Am facut schimb de jocuri de computer, am jucat trivia, le-am aratat poze si le-am povestit despre locurile unde-am fost. Pushtii priveau si ascultau atent, apoi puneau intrebari sub privirile calde ale lui Feleti. "Turistii sunt o forma foarte valoroasa de educatie si pentru copii, si pentru noi. Vin aici oameni din toata lumea, cu diverse background-uri. E o sansa pentru cei mici sa intalneasca atata informatie".

"Da' cum faci de sunt atat de cuminti si de ascultatori? Sunt, totusi, 3 baieti zdraveni si plini de energie. Cum ii tii din scurt? Nu tipi la ei, nu-i urechezi..."

Aici, Feleti a stat un pic pe ganduri, apoi mi-a dat o replica la care ma gandesc mereu de-atunci:

"Copiii sunt prietenii nostri si noi suntem prietenii lor. Locuim impreuna pe aceeasi insula si trebuie sa tragem impreuna ca sa ne fie tuturor bine".

Nu suna foarte romaneste genul asta de abordare a relatiei parinte-copil. Dar am un exemplu ca functioneaza chiar si pe o insula pustie.

(Mai am putin si scriu eu romanul ala de care zicea Ma'ata.)

Primul meu contract ca fotograf. Toti la o masa. Despartirea.

Intr-o seara, stateam pe terasa restaurantului si prelucram pozele facute peste zi. Feleti se apropie de mine cu un Carlsberg rece in mana: "Hey, Mr. Romania, how can you work mitout a beer?" Mi-o toarna in pahar si se asaza langa mine, sa vada si el pozele. Se uita, se uita, se uita, dupa un sfert de ora imi zice "Astea le-ai facut tu? Aici, pe insula noastra?" Zic: "Da, de ce?" "Stai un pic, ca ma intorc". Pleaca in bucatarie si sosoteste cateva minute cu Ma'ata. Se intorc impreuna, cu niste fetze ciudate.

"Listen, maan, ne-am gandit sa va propunem ceva. Fa poze la tot resortul si stati gratis cat vreti voi. Ce ziceti?".

Nu mi-a venit sa cred. Obtinusem fara sa vreau un contract de fotograf profesionist :-) Incerc sa normalizez lucrurile: "Oameni buni, eu fac oricum poze pe-aici, e placerea mea. Vi le dau gratis sa le folositi cum vreti. Nu e nevoie sa imi dati nimic inapoi. Pe bune"

N-a fost chip sa ne intelegem. A ramas ca ei. In urmatoarele trei zile am pozat cele 7 fale-uri, restaurantul, imprejurimile. Am avut toate conditiile create. Inainte de fiecare sesiune foto, Heinrich facea curat in fiecare fale si ma asista cu orice aveam nevoie.

Rezultatul a fost un succes. Trei seri la rand, dupa apus, am organizat "proiectii" cu toata familia. Fiecare imagine era insotita de exclamatii de uimire, apoi analizata cu atentie "Ma'ata, dear, if we put these pictures on our website, maan, we should charge mooore for the rooms! Hohohoho!"

Ca bonus, am facut si cateva "product shots" cu perlele pe care Ma'ata le avea la vanzare intr-un coltisor din restaurant. "Sunt perle naturale; familia mea are o ferma de scoici doua insulite mai incolo." mi-a explicat ea.

Ultimele zile au fost cele mai frumoase. Eram doar eu, Crina si familia Pott pe toata insula. Diminetile, Feleti pregatea doar pentru noi un mic dejun atat de bogat ca ne scutea de foame pana la apus. Seara, mancam cu totii aceleasi bunatati la aceeasi masa mare. In larg, se iteau spinarile balenelor care-si invatau puii la ocean. Laguna era plina de stele de mare si de pesti colorati. Puteam sa dormim in orice fale voiam, sa facem ce vrem, sa cerem ce vrem. Aveam insa, o singura dorinta pe care Feleti nu putea sa ne-o indeplineasca: sa nu mai fie nevoie sa ne intoarcem acasa.

Ziua plecarii a fost crancena. Doamne, cat urasc despartirile astea. Ar trebui sa se instituie o procedura standard la nivel international care sa reglementeze fiecare etapa a despartirii de oameni pe care ii iubesti. As propune ca, in ultima zi, pur si simplu sa fie interzis sa va mai vedeti. Cei care raman trebuie sa doarma pana la o anumita ora, iar cei care pleaca trebuie sa o faca inainte de ora aia. Daca nu se poate fara, as permite o singura imbratisare si un singur "good-bye" per despartire, cu mentiunea ca acestea trebuie prestate intr-o maniera rece, informativa. Daca nu instauram reguli de genul asta, riscam sa plecam acasa si sa ne lasam inimile in urma.

Feleti m-a imbratisat cu toata puterea lui de urs, de mi-au parait oasele. In timp ce ne duceam spre barca prin apa pana la genunchi, mi-am dat seama de un adevar care a devenit, dupa o luna, titlul acestui articol:

"Feleti, tu stii cu cine semeni? Cu Mos Craciun. Cand ajung acasa, o sa-i anunt pe toti copiii ca existi cu-adevarat".

Ceea ce, iata, tocmai am facut.

http://www.foiata-island.com